Am comandat blatul mediu, cred, cel de 1400 x 800. Pachetele, căci au fost două, au avut peste 70 de Kg. Deci atenție la manipulare!
Asamblare. Cu instrucțiunile primite totul a fost clar. Nu spun că a fost ușor, din cauza greutății biroului, ci clar, fără posibiltatea de a comite erori. În ultima vreme am tot asamblat mobilier, de la firme cu pretenții, și întotdeauna au fost divetse probleme. Ei bine, aici totul a fost perfect: materiale de calitate, piulițele metalice încastrate în blat, poziționate exact unde trebuie. Atenție: se asamblează cu picioarele în sus, apoi trebuie întors cu grijă și ceva efort, din cauza greutății și masivității biroului.
Am renunțat la suportul de tastatură, pentru că folosesc doar laptop și în poziția de minimum (jos) nu mă lovesc peste genunchi.
Utilizare. Waw! Controler intuitiv. Motoare silențioase și puternice, capabile să ridice chiar și un om (testat de mine, dar probabil nerecomandat).
În ultima vreme mă chinuie o criză de sciatică și posibiltatea de a lucra când așezat, când în picioare, mi-a fost de un mare ajutor.
Suport clienți. Jos pălăria. Din cauza mea am reușit să cauzez o eroare a controlerului. Am sunat la nr. telefon de pe site și problema a fost rezolvată în mai puțin de trei minute.
Un produs ce inițial pare scump, dar își merită din plin banii și sunt foarte mulțumit cu achiziția efectuată.